COMUNICAT DE PRESĂ

  

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat, în perioada 28 februarie 2007 – 20 octombrie 2008, plăţi în valoare de aproximativ 28 de milioane de lei (circa 7,8 milioane de euro), către concesionarul activităţii de neutralizare deşeuri de origine animală, S.C. PROTAN S.A, din care 17 milioane de lei (aprox. 4,6 milioane euro) reprezintă plăţi efectuate în 2008.

De asemenea, în cursul acestui an, APIA a mai autorizat şi a mai solicitat fonduri de aproximativ 7,3 milioane de lei, din care 3.603.544,47 lei (987.000 euro) sunt în curs de decontare, iar  pentru suma de 3.728.176,59 lei (1.021.418 euro) nu s-a obţinut avizul financiar din partea controlului financiar preventiv delegat.

Precizăm că APIA a aprobat şi a solicitat fonduri pentru toate activităţile de neutralizare care au îndeplinit criteriile de eligibilitate. Potrivit legii, APIA poate să autorizeze la plată doar sumele aferente activităţilor desfăşurate prin centrele de colectare/procesare ale concesionarului care deţin autorizaţii sanitar-veterinare şi de mediu.

Din acest motiv, APIA nu a autorizat la plată suma de 2.641.723,35 lei (723.759,82 euro). Astfel, pentru activitatea desfăşurată de PROTAN S.A. în anul 2006, APIA nu a autorizat la plată suma de 2.242.816,72 de lei (614.470,33 de euro) din următoarele considerente:

– lipsa autorizaţiei de mediu (sucursala Roman şi Suplacu de Barcău) suma de 1.955.499,49 lei;

– suspendare autorizaţie sanitar-veterinară la sucursala Ploieşti  suma de 140.927,55 lei;

– documentaţii incomplete cu litigii in desfăşurare la sucursala Gorj în suma de 146.389,68 lei.

De asemenea, pentru activitatea desfăşurată de SC Protan SA în anul 2008, APIA nu a aprobat deconturi în valoare de 398.906,63 lei (109.290 euro), deoarece nu exista dovada incinerării făinii proteice.

 

Cadru legal

Hotărârea Guvernului nr. 1211/2005 privind sprijinul direct al statului pentru activitatea de neutralizare a deşeurilor de origine animală;

Ordonanţa Guvernului nr. 47/2005 privind reglementări de neutralizare a deşeurilor de origine animală, aprobată prin Legea nr. 73/2006;

Prin O.G. nr. 47/2005 se stabileşte strategia şi cadrul legal privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de neutralizare a deşeurilor de origine animală, activitate publică de interes naţional.

Hotărârea Guvernului nr. 1210/2005 privind concesionarea activităţii de neutralizare a deşeurilor de origine animală.

 

Direcţia Promovare – Comunicare

 

 

 

 


0 comentarii la “Comunicat de presă”
Comentariul tau